[+] Cheile Turzii
Cheile Turzii sunt o rezervaţie naturală protejată, aflată la o distanţă de 6 km vest de Turda, de-a lungul văii Hăşdate.
Au o lungime de 2.900 m şi o înălţime a pereţilor de până la 300 m. Cheile ocupă o suprafaţă de 125 ha şi s-au format prin erodarea rocii de calcar jurasic de către râul Hăşdate.
Cheile Turzii oferă un peisaj carstic de o rară sălbăticie: stânci înalte şi abrupte, creste ascuţite, turnuri de piatră, vâlcele pietroase, grohotişuri, arcade etc. Conţine peste 1.000 de specii de plante şi animale, unele reprezentând elemente rare, ca usturoiul sălbatic, acvila de stâncă ş.a.
Cheile Turzii se leagă printr-o serie de trasee de alte obiective turistice, cum ar fi Cheile Turului, Cascada Ciucaş şi Cheile Borzeşti.
[+] Cheile Rametului
Dezvoltate in estul Muntilor Trascaului, pe cursul mijlociu al paraului Ramet, Cheile Rametului se inscriu printre cele mai importante obiective turistice din zona Muntilor Apuseni.
In imediata apropiere a acestor chei, pe stanga vaii, se gaseste manastirea Ramet. Alaturi de vechea biserica, se inalta noua biserica, editificata in stilul bisericilor din nordul Moldovei. la circa 500 m in amonte de manastire este situata Casa de Oaspeti a Manastirii Ramet, unde cei care viziteaza aceste locuri pot beneficia de cazare.
Valea Rametului, pe langa sectoarele de chei, mai prezinta circa 47 de pesteri si numeroase doline, lapiezuri si turnuri. Cele mai cunoscute dintre aceste pesteri sunt Pestera Ornezului (320 m lungime) si Pestera Stearpa (212 m lungime).
Accesul spre chei si manastire se poate face fie pe soseaua modernizata, care pleaca din orasul Teius, trecand prin satele Stremt si Geoagiu de Sus, fie urmand traseele turistice partial marcate, care vin dinspre satul Salciua, de pe Valea Ariesului, sau dinspre satul si Cheile Intregalde.
Datorita cadrului natural spectaculos si a elementelor carstice deosebite pe care le prezinta, Cheile Rametului au fost declarate rezervatie geologica, paleontologica si speologica.
[+] Salina Turda
Salina Turda este probabil cea mai celebra destinatie a turistilor ce viziteaza localitatea Turda. Aceasta mina dateaza inca din perioada romanilor si a fost unul dintre motivele pentru care localitatea s-a dezvoltat vertiginos si dupa retreagerea romanilor din Dacia.
Prima atestare documentara a extragerii sarii in Turda dateaza din anul 1271. In trecut exploatarea era organizata in asa numitele Camari de Sare care erau de doua tipuri: unele care faceau exploatare, depozitare si transport pana la apa iar altele efectuau transportul pe apa si vanzarea sarii. Ulterior in anul 1786 exploatarea si valorificarea sarii devin monopol de stat dar incep sa apara unele probleme privind transportul sarii pe drumul abrupt ce cobora de la salina. Pentru rezolvarea acestei situatii se construieste incepand cu 1853 galeria Franz Josef si sunt modernizate minele Terezia si Rudolf.
[+] Structura Salinei Turda
1. Mina Rudolf
Mina Rudolf are o forma de sala trapezoidala numita in termeni tehnici abataj in talpa. Aceasta a fost inceputa in anul 1867 si are o latime de circa 50 m, o lungime a vetrei (talpa abatajului) de 80 m iar adancimea este de 40 de m. Scarile coboara de a lungul a 13 etaje fiecare avand marcat anul in care a fost sapat. Datorita infiltratiilor pe peretele nordic s-au format stalactite de sare cu o viteza de crestere de 2 cm/an.
2. Mina Ghizela
Mina Ghizela a fost deschisa in 1857 si urma sa fie o mina similara minei Rudolf insa s-au executat doar lucrarile pregatitoare, lucrarea fiind abandonata. In 1992 la deschiderea minei pentru tratament a fost extinsa sala octogonala.
3. Mina Terezia
Mina Terezia este o mina de tip clopot cu o adancime de 90 m in a carei vatra s-a format un lac subteran cu adancimea de 5-8 metri si un diametru in jur de 70 m. Mina a fost exploatata inca din 1690. Aici se afla celebra cascada de sare pe peretele nordic al minei, cascada ce s-a format prin depunerea sarii din solutia salina ce se prelingea din galeriile romane.
4. Galeria Franz Josef
Pentru a facilita si mai mult exploatarea sarii intre 1853 si 1870 este construita o galerie orizontala pentru transportul sarii la suprafata. Aceasta galerie avea initial 780 m insa a fost prelungita astfel incat acum are 917 m. Un aspect interesant ce merita mentionat este ca intre 1948 si 1992 a avut rolul de depozit de branza.
ghetar de la scarisoara
[+] Huda lui Papara
Pestera "Huda lui Papara", aflata la 2 ore de Salciua, este una din cele mai interesante pesteri din Muntii Apuseni-Trascaului. Se desfasoara de-a lungul a 2.000 m pe langa un parau subteran, cu lacuri si cascade, sali spatioase si sectoare inguste.
Huda lui Papara este cea mai mare pestera din masivul Bedeleu care se afla la 30 km de pensiune.
Aici putem gasi guano si stalactite anemolite unice ca dimensiuni in Romania. Este una din putinele pesteri din tara cu zone de acumulare de aer cald (20 grade Celsius).
21207 vizitatori
© Copyright 2001
S.C. TIVER SERVCOM IMPEX S.R.L. Campia Turzii | Toate drepturile sunt rezervate.
Idea & Design by slayer2k.net